Termeni de utilizare
Termenii ăștia privesc site-ul. Produsul se licențiază separat, prin contract, iar contractul nu se încheie pe site.
Cine publică site-ul
- Editor
- TECHNOHUB SRL
- Nr. de ordine în registrul comerțului
- J40/12454/2014
- Cod de identificare fiscală
- 33737336
- Sediu
- Str. Doina Cornea nr. 2P, Sector 6, Bucuresti
- Contact
- contact@nexusfabric.net
Conținutul site-ului nu e ofertă
Paginile astea descriu versiunea 1.2.0 a platformei NexusFabric. Sunt informative. Nu constituie ofertă fermă în sensul art. 1188 din Codul civil și nu creează obligații în sarcina noastră; obligațiile se nasc din contractul de licență semnat de ambele părți.
Descrierile de capabilități sunt scrise după un registru intern în care fiecare afirmație are un criteriu de livrare și un test. Asta le face verificabile de noi, nu garantate față de voi: garanția e cea din contract.
Proprietate intelectuală
- Textele, structura, identitatea vizuală și imaginile de pe site sunt ale noastre sau folosite cu drept.
- Numele NexusFabric și semnul grafic asociat se folosesc fără mențiunea unei înregistrări, fiindcă nu există una.
- Puteți cita pagini cu indicarea sursei și cu link. Nu puteți reproduce site-ul integral, nu îl puteți reformula ca material propriu și nu puteți folosi identitatea vizuală pentru un produs care nu e al nostru.
- Fontul folosit în identitate e distribuit sub licența lui deschisă și rămâne al autorilor lui.
Licența produsului
NexusFabric e produs comercial proprietar. Nu se descarcă de pe site, nu se distribuie codul sursă și nu există depozit public. Se livrează prin contract, la cerere.
Disponibilitate și răspundere
Site-ul se poate opri pentru mentenanță sau din cauza furnizorului de găzduire, fără anunț. Nu răspundem pentru indisponibilitate și nici pentru prejudicii rezultate din folosirea informațiilor de pe site în afara unui contract cu noi. Ce se întâmplă cu produsul în producție e reglementat de contractul de licență, nu de pagina asta.
Site-ul nu conține linkuri către site-uri terțe în conținutul lui editorial. Dacă apare vreunul, nu răspundem pentru ce se află la celălalt capăt.
Date personale
Prelucrarea datelor e descrisă separat. Pe scurt: site-ul e static, nu are analytics, nu pune cookie-uri și nu are formulare.
Legea aplicabilă și versiunea care prevalează
Termenii ăștia sunt guvernați de legea română. Orice litigiu care nu se rezolvă amiabil e de competența instanțelor de la sediul nostru.
Site-ul e publicat în română și în engleză, iar cele două versiuni spun același lucru. Dacă totuși diferă, versiunea în limba română prevalează.
Modificări
Putem schimba termenii ăștia. Versiunea publicată aici e cea în vigoare; nu păstrăm un istoric public al ei.